C

CONSILIER JURIDIC – CONTENCIOS ADMINISTRATIV - CECCAR Aparatul Central

Companie Verificata

Adaugat: 1 săptămână în urmă

Acest anunt este cu aplicare externa. Cand dati click pe Aplicare Externa veti fi redirectionat pe un alt site pentru a aplica.

Companie :
CECCAR
Functia Jobului :
Servicii juridice
Locatie :
Tip job :
Program Full Time
Nivel experienta :
Nivel mediu
Vechime :
1 - 2 ani
Descriere:

Responsabilități principale
Asigurarea reprezentării juridice a instituției în fața instanțelor de judecată;
Pregătirea și susținerea cauzelor în materia contenciosului administrativ și a altor litigii aflate în competența instituției;
Participarea la termene de judecată și formularea apărărilor necesare pentru protejarea intereselor instituției;
Redactarea acțiunilor, întâmpinărilor, răspunsurilor la întâmpinare, cererilor, apelurilor, recursurilor, concluziilor scrise și a altor acte procedurale;
Analizarea actelor administrative și a situațiilor juridice care pot genera litigii;
Formularea de puncte de vedere, opinii și soluții juridice cu privire la problemele aflate în competența instituției;
Studierea legislației, jurisprudenței și doctrinei relevante;
Gestionarea și monitorizarea dosarelor aflate pe rolul instanțelor, cu respectarea termenelor procedurale;
Colaborarea cu structurile de specialitate din cadrul instituției pentru documentarea și soluționarea cauzelor;
Monitorizarea modificărilor legislative și a practicii judiciare relevante pentru activitatea instituției.
Ce oferim
Oportunitatea de a face parte dintr-o echipă juridică implicată în gestionarea unor spețe și proiecte relevante;
Un rol cu responsabilitate și expunere directă în activitatea de contencios și litigii;
Posibilitatea de a participa activ la elaborarea strategiilor juridice și la soluționarea unor cauze complexe;
Un mediu profesional, în care experiența și expertiza juridică sunt apreciate.
Înainte de a te cunoaște, să îți spunem câte ceva despre noi:
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) are o istorie de peste 100 de ani şi suntem singurul organism profesional care oferă posibilitatea obţinerii calificărilor de expert contabil şi de contabil autorizat în România. Avem filiale în toate cele 42 de judeţe ale țării şi suntem membri ai unora dintre cele mai importante organisme profesionale de profil de la nivel internaţional.
Dar mai multe poți afla de pe site-ul nostru – www.ceccar.ro – și de pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/ceccar.ro/.
Dacă tu consideri că eşti persoana potrivită, așteptăm să te prezinţi prin CV-ul tău, ce va fi trimis către [email protected].
Suntem nerăbdători să te cunoaştem!”
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Romînia își extinde echipa și recrutează un Consilier Juridic cu experiență în materia contenciosului administrativ și reprezentare în instanță.
Ne dorim alături de noi un profesionist cu foarte bune cunoștințe juridice, cu experiență practică în activitatea de instanță, capacitate de analiză și argumentare juridică și abilitatea de a gestiona dosare complexe.
Cerințe
Studii superioare juridice finalizate;
Experiență profesională relevantă în materia contenciosului administrativ și reprezentarea in instanta;
Cunoștințe solide de drept administrativ și drept procesual civil;
Capacitate foarte bună de analiză, sinteză și argumentare juridică;
Abilități excelente de redactare a actelor juridice și procedurale;
Capacitate de gestionare simultană a mai multor dosare și termene;
Atenție la detalii, rigurozitate și bună organizare;
Atitudine proactivă și orientare către identificarea unor soluții juridice eficiente.
Constituie avantaj
Experiență în gestionarea unor litigii complexe de contencios administrativ;
Cunoașterea practicii judiciare relevante în materia contenciosului administrativ;
Experiență în relația cu autorități și instituții publice.

Cu o istorie de peste un secol, CECCAR este organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România, preocupându-se continuu de dezvoltarea competențelor și abilităților profesionistului contabil, care să îi permită furnizarea de servicii suplimentare celor tradiționale, la un nivel de calitate ridicat, astfel încât să servească interesul public, să pună bazele unei economii solide și orientate spre progres.

Cu o reprezentare la nivel național prin filiale în toate județele țării, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial – IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).

Pentru mai multe informații accesați www.ceccar.ro.

Sfaturi de siguranta

  • Nu trimiteti niciodata BANI in avans sau acte de identitate pentru aplicarea la un loc de munca. Nu trimiteti bani in avans pentru promisiuni de angajare sau alte oferte similare.
  • Daca aveti impresia ca acest anunt nu este real, va rugam sa il raportati apasand butonul "Raporteaza Job"
Raporteaza Job

This action will pause all job alerts. Are you sure?

Cancel Proceed
Esti la un pas de noua ta cariera!: CONSILIER JURIDIC – CONTENCIOS ADMINISTRATIV - CECCAR Aparatul Central
Autentificare si aplica acum: Utilizati email si parola pentru a va autentifica:
Ad
Raporteaza
Share Job Via Sms

Fii informat

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si primeste cele mai recente oferte de munca si informatii despre cariera direct in inbox-ul tau.

Securitatea datelor dumneavoastra este importanta pentru noi. Citeste Politica de confidentialitate.

B-dul Dimitrie Pompeiu Nr. 9 - 9A, Iride Business Park, Bucuresti

© 2026 Jobradar24. Toate drepturile rezervate.

Or your alerts