T

Director Economic, Director Tehnic

Companie Verificata

Adaugat: Azi

Acest anunt este cu aplicare externa. Cand dati click pe Aplicare Externa veti fi redirectionat pe un alt site pentru a aplica.

Companie :
TRANSURBAN SA
Functia Jobului :
Management & business development
Industrie :
Transport si logistica
Locatie :
Satu Mare
Tip job :
Program Full Time
Nivel experienta :
Manager / nivel executiv
Vechime :
3 - 4 ani
Descriere:

CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE
nu se află în conflict de interese care să îi(le) facă incompatibili(e) cu exercitarea funcției de director al companiei;
nu au fost destituiți sau revocaţi pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale într-o funcţie din cadrul unor instituţii publice sau al unor întreprinderi cu capital majoritar de stat în ultimii 5 ani sau nu au avut încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;
îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 și OUG nr. 109/2011 referitoare la calitatea de director;
nu au înscrisuri în cazierul fiscal;
nu au înscrisuri în cazierul judiciar;
au o stare de sănătate corespunzatoare funcției pentru care candidează, atestată printr-o adeverință medicală;
îndeplinesc toate criteriile cerute prin O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu completările și modificările ulterioare.
CRITERII DE SELECȚIE
Aceste criterii sunt competențe și trăsături necesare candidaților pentru a putea îndeplini cu succes rolul care le-a fost atribuit; aceste criterii sunt grupate în următoarele grupe: competențe specifice sectorului de activitate al întreprinderii publice, competențe de importanță strategică / tehnică, competențe de guvernanță corporativă, competențe sociale și personale, experiență pe plan local și internațional, trăsături specifice postului, alinierea cu Scrisoarea de așteptări și alte criterii - rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor în care candidatul și-a exercitat mandatul de administrator sau de director, înscrisuri în cazierul fiscal și cazierul judiciar și diveristatea de gen.
MODALITATEA DE EVALUARE
Instrumentele cu care se realizează analiza comparativă, prin raportare la profilul candidatului și modalitatea de evaluare a condițiilor și criteriilor de selecție sunt: analiza documentară a documentelor din dosarul de candidatură, analiza informațiile suplimentare față de cele din dosarul de candidatură solicitate de expertul independent în consultare cu Comitetul de Nominalizare și Remunerare, în scris, pentru a revizui, îmbunătăți și valida acuratețea punctajului, verificarea referințelor oferite de candidați, verificarea activității desfășurate anterior de candidați, observarea comportamentală a candidaților pe parcursul interviului organizat de expertul independent alături de către Comitetul de Nominalizare și Remunerare, prin raportare la Profilul Candidatului și indicatorii ce descriu competențele care sunt criterii de evaluare a candidaților conform documentelor anterior menționate, integrarea rezultatelor analizei declarațiilor de intenție formulate pe baza Scrisorii de Așteptări de către candidați, concluziile probelor specifice unui centru de evaluare parcurse de candidați, în eventualitatea că procesul de selecție va impune susținerea unor astfel de probe.
Modul de derulare şi planificarea etapelor procesului de selecţie, precum şi conţinutul dosarului de candidatură sunt prezentate în detaliu pe paginile web www.tusm.ro și www.pluri.ro.
Dosarele de candidatură vor fi, în mod obligatoriu, depuse până la data de 17.04.2026 atât pe suport de hârtie la Registratura Societății TRANSURBAN S.A., situată în Strada Gara Ferăstrău, nr. 9, cod poștal 447230, Satu Mare, cât şi în format electronic la adresa [email protected], așa cum este prezentat în instrucțiunile de depunere a candidaturii postate pe paginile web menționate anterior.

Sfaturi de siguranta

  • Nu trimiteti niciodata BANI in avans sau acte de identitate pentru aplicarea la un loc de munca. Nu trimiteti bani in avans pentru promisiuni de angajare sau alte oferte similare.
  • Daca aveti impresia ca acest anunt nu este real, va rugam sa il raportati apasand butonul "Raporteaza Job"
Raporteaza Job

This action will pause all job alerts. Are you sure?

Cancel Proceed
Esti la un pas de noua ta cariera!: Director Economic, Director Tehnic
Autentificare si aplica acum: Utilizati email si parola pentru a va autentifica:
Ad
Raporteaza
Share Job Via Sms

Fii informat

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si primeste cele mai recente oferte de munca si informatii despre cariera direct in inbox-ul tau.

Securitatea datelor dumneavoastra este importanta pentru noi. Citeste Politica de confidentialitate.

B-dul Dimitrie Pompeiu Nr. 9 - 9A, Iride Business Park, Bucuresti

© 2026 Jobradar24. Toate drepturile rezervate.

Or your alerts