I

MANAGER PROIECT FONDURI EUROPENE

Companie Verificata

Adaugat: 3 săptămâni în urmă

Acest anunt este cu aplicare externa. Cand dati click pe Aplicare Externa veti fi redirectionat pe un alt site pentru a aplica.

Companie :
IBERIA CONSULTING&DEVELOPMENT SRL
Functia Jobului :
Management & business development
Locatie :
Bucuresti
Tip job :
Program Full Time
Nivel experienta :
Nivel mediu
Vechime :
3 - 4 ani
Descriere:

- asigură managementul proiectului – organizaţional şi conceptual;
- reprezintă compania în relaţiile cu instituţiile cu atribuţii de monitorizare şi control ale proiectelor, precum şi în alte relaţii necesare cu terţi în vederea implementării financiare adecvate a proiectelor;
- asigură implementarea unui sistem de management şi control riguros, tehnic şi financiar, bazat pe proceduri interne riguroase pentru implementarea adecvata a proiectelor;
- coordonează, monitorizează, evaluează acţiunile necesare implementării activităţilor şi atingerii rezultatelor din cadrul proiectelor;
- elaborează/coordonează strategii/planificări, raportări privind implementarea financiară şi tehnică a activităţilor proiectelor;
- mobilizează şi coordonează experţii din cadrul echipei de implementare;
- probează documentele de raportare privind acţiunile implementate de către experţii echipei de implementare a proiectului;
- elaborează/coordonează rapoartele tehnice privind progresul înregistrat în implementarea proiectelor si trimiterea acestora organelor abilitate;
- elaborează/coordonează actele adiţionale şi notificările necesare a fi înaintate organelor abilitate în vederea aprobării;
- elaborează/coordonează orice alte rapoarte, situaţii, comunicări necesare a fi înaintate organelor abilitate;
- elaborează documentele individuale de raportare privind activitatea desfăşurată;
- planifică/coordonează organizarea întâlnirilor de lucru cu echipa de management şi cu alţi experţi din echipa de implementare;
- colecteaza si analizeaza informatii, rapoarte, fise, chestionare etc. si intocmeste rapoarte, inclusiv recomandari si masuri de imbunatatire, dupa caz;
- indruma beneficiarii pentru corectia posibilelor deviatii si situatii problema;
- completeaza fisa de asistenta realizare sustenabilitate afacere pentru fiecare beneficiar;
- asigură indeplinirea acelor atribuţii care sunt necesare realizării unui management tehnic şi financiar performant pentru atingerea rezultatelor şi îndeplinirea obiectivelor proiectelor.

Sfaturi de siguranta

  • Nu trimiteti niciodata BANI in avans sau acte de identitate pentru aplicarea la un loc de munca. Nu trimiteti bani in avans pentru promisiuni de angajare sau alte oferte similare.
  • Daca aveti impresia ca acest anunt nu este real, va rugam sa il raportati apasand butonul "Raporteaza Job"
Raporteaza Job

This action will pause all job alerts. Are you sure?

Cancel Proceed
Esti la un pas de noua ta cariera!: MANAGER PROIECT FONDURI EUROPENE
Autentificare si aplica acum: Utilizati email si parola pentru a va autentifica:
Vizualizati mai multe
Ad
Raporteaza
Share Job Via Sms

Fii informat

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si primeste cele mai recente oferte de munca si informatii despre cariera direct in inbox-ul tau.

Securitatea datelor dumneavoastra este importanta pentru noi. Citeste Politica de confidentialitate.

B-dul Dimitrie Pompeiu Nr. 9 - 9A, Iride Business Park, Bucuresti

© 2025 Jobradar24. Toate drepturile rezervate.

Or your alerts