J

MEMBRU CONSILIU ADMINISTRATIE - S.C. Parc Industrial Craiova S.A.

Companie Verificata

Adaugat: Azi

Acest anunt este cu aplicare externa. Cand dati click pe Aplicare Externa veti fi redirectionat pe un alt site pentru a aplica.

Companie :
JUDEȚUL DOLJ
Functia Jobului :
Administratie, personal administrativ
Industrie :
Sector public
Locatie :
Tip job :
Program Full Time
Vechime :
5 - 6 ani
Descriere:

Condiţiile generale de participare sunt:

  • studii superioare şi experienţă în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de cel puţin 7 ani;
  • experiență de minimum 3 ani în conducerea societăţilor, întreprinderi publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome;
  • să dețină calificarea de auditor financiar sau să aibă experiență de cel puțin 3 ani dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România, în alt stat membru, într-un stat AELS, în Elveția sau în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sau în cadrul Comitetelor de audit formate la nivelul Consiliilor de administrație/supraveghere ale unor societăți/entități de interes public, în conformitate cu Ordinul nr. 392/2022 pentru modificarea Ordinului Preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 123/2022 privind componenţa Comitetului de audit;
  • cunoaşterea limbii române (scris şi vorbit) şi cetăţenia română sau cetăţenia altor state membre ale Uniunii Europene, cu condiţia să aibă domiciliul în România;
  • capacitate deplină de exerciţiu;
  • stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează, atestată pe bază de documente medicale;
  • să nu fie destituit/ă dintr-o funcţie publică, să nu îi fi fost revocat contractul de mandat sau să nu-i fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;
  • nu au înscrieri în cazierul judiciar;
  • nu au înscrieri în cazierul fiscal;
  • nu se află în conflict de interese care să îl/o facă incompatibil/ă cu exercitarea funcției de membru în Consiliul de Administrație al Societății;
  • îndeplinește criteriile conform prevederilor art. 4 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, actualizată.

Criteriile minime de selecție sunt:

  • cunoștințe despre obiectul de activitate al Societății, cunoașterea proceselor tehnologice și operaționale, cunoașterea pieței în care acționează Societatea;
  • gandire strategică și previziuni;
  • finanțe și contabilitate;
  • managementul proiectelor;
  • tehnologia informației;
  • legislație;
  • cunoștințe de guvernanță corporativă a întreprinderii publice;
  • competențe sociale și personale: luarea deciziilor, relații interpersonale, negociere, capacitate de analiză și sinteză;
  • participarea în organizații profesionale naționale și internaționale relevante pentru obiectul de activitate al societății;
  • trăsături: reputație, integritate, independență, abilități de comunicare interpersonală.

Criteriile de evaluare/selecţie finală a candidaţilor – INTERVIUL:
1. Dosarul de candidatură.
2. Matricea profilului de candidat.
3. Declaraţia de intenţie a candidatului.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele documente:

  • copia actului de identitate;
  • copia diplomelor de studii;
  • curriculum vitae;
  • copie documente care atestă experiența profesională (copie carnet de muncă, extras Revisal, copie contracte mandat, adeverințe angajator);
  • cazierul judiciar/declaraţie pe proprie răspundere, conform formular nr. 1;
  • cazier fiscal/declaraţie pe proprie răspundere, conform formular nr. 2;
  • adeverinţa medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare/declaraţie pe proprie răspundere, conform formular nr. 3;
  • declaraţie pe proprie răspundere privind statutul de “independent”, conform formular nr. 4;
  • declaraţie pe proprie răspundere că datele cuprinse în dosarul de candidatură corespund experienței profesionale, conform formular nr. 5;
  • declaraţie pe proprie răspundere privind calitatea de membru în consilii de administraţie ale întreprinderilor publice, altele decât cel în care urmează a fi numit, conform formular nr. 6;
  • declaraţie de consimţământ prin care candidatul îşi exprimă acordul de a se procesa datele sale personale în scopul procedurii de recrutare şi selecţie, conform formular nr. 7;
  • declaraţie pe proprie răspundere privind neîncadrarea în situaţia unui conflict de interese, conform formular nr. 8;
  • declaraţie pe proprie răspundere prin care candidatul va confirma că nu se află într-una din situaţiile prevăzute la art. 4 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, actualizată sau că nu a suferit o condamnare pentru o infracţiune legată de conduita profesională, conform formular nr. 9;
  • declarație privind atragerea răspunderii în cazul falimentului/insolvenței societăților administrate sau conduse, conform formular nr. 10.

* Candidaţii incluşi pe lista scurtă urmează să-şi completeze dosarul de candidatură cu cazierul judiciar, cazierul fiscal şi adeverinţă medicală, în cazul în care acestea nu au fost depuse la data depunerii dosarului.Originalele actelor depuse la dosar vor fi văzute de comisie la proba de interviu.
Documentele necesare în procesul de recrutare/selecţie şi formularele de declaraţii se regăsesc pe pagina de internet a CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ (www.cjdj.ro) şi pe pagina de internet a S.C. Parc Industrial Craiova S.A. (https://www.parcindustrialcraiova.ro).
Dosarul de candidatură se va depune până la data de 08.06.2026, ora 16,00, la registratura Consiliului Județean Dolj, din Craiova, Str.Olteț 4, 200395, județul Dolj, în dosar plic închis şi sigilat, unde va primi un număr de înregistrare şi data certă a depunerii. Dosarul va avea menţionat “Candidatura pentru funcţia de membru în Consiliul de Administrație al S.C. Parc Industrial Craiova S.A.” Obligatoriu, o copie a dosarului va fi transmisă pe adresa de e-mail ,,[email protected]”.
Plicurile ajunse după data şi ora menţionate nu vor fi luate în considerare.
Candidaţii declaraţi admişi la etapa de selecţie a dosarelor şi care se regăsesc pe lista scurtă vor fi evaluaţi în cadrul interviului, ora şi locul desfăşurării acestuia urmând a le fi anunţate personal prin intermediul poștei electronice.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la expertul independent, FOX MANAGEMENT CONSULTANTS, telefon 0799.358.582.

Sfaturi de siguranta

  • Nu trimiteti niciodata BANI in avans sau acte de identitate pentru aplicarea la un loc de munca. Nu trimiteti bani in avans pentru promisiuni de angajare sau alte oferte similare.
  • Daca aveti impresia ca acest anunt nu este real, va rugam sa il raportati apasand butonul "Raporteaza Job"
Raporteaza Job

This action will pause all job alerts. Are you sure?

Cancel Proceed
Esti la un pas de noua ta cariera!: MEMBRU CONSILIU ADMINISTRATIE - S.C. Parc Industrial Craiova S.A.
Autentificare si aplica acum: Utilizati email si parola pentru a va autentifica:
Ad
Raporteaza
Share Job Via Sms

Fii informat

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si primeste cele mai recente oferte de munca si informatii despre cariera direct in inbox-ul tau.

Securitatea datelor dumneavoastra este importanta pentru noi. Citeste Politica de confidentialitate.

B-dul Dimitrie Pompeiu Nr. 9 - 9A, Iride Business Park, Bucuresti

© 2026 Jobradar24. Toate drepturile rezervate.

Or your alerts