Specialist Achiziții PVC – Fabrică de Reciclare

Companie Verificata

Adaugat: 5 zile în urmă

Acest anunt este cu aplicare externa. Cand dati click pe Aplicare Externa veti fi redirectionat pe un alt site pentru a aplica.

Companie :
Angajator Anonim
Functia Jobului :
Aprovizionare & achizitii
Industrie :
Publicitate, media si comunicare
Salariu :
7.000 - 10.000 LEI/Luna
Locatie :
Tip job :
Program Full Time
Alte locatii :
Botoșani, Târgu Mureș, Brașov, Bistrița
Nivel experienta :
Senior
Descriere:

Căutăm un Specialist Achiziții PVC pentru o fabrică de reciclare din Târgu Mureș, care să gestioneze procesul de identificare, achiziție și aprovizionare cu deșeuri și resturi de PVC destinate reciclării.

Rolul presupune atât activități comerciale și de negociere, cât și muncă de teren, prin vizite la potențiali furnizori, identificarea de noi surse de aprovizionare și dezvoltarea unei rețele de parteneri la nivel național și internațional.

Cerințe

  • Studii superioare finalizate, preferabil în domeniul economic, tehnic sau al managementului;

  • Experiență de minimum 3 ani în achiziții, aprovizionare, vânzări B2B sau dezvoltare de relații comerciale;

  • Experiența în achiziția de deșeuri, materiale reciclabile, PVC sau alte materiale plastice constituie un avantaj important;

  • Abilități solide de negociere, analiză comercială și identificare a oportunităților de achiziție;

  • Disponibilitate pentru activități de teren, deplasări și vizite la furnizori;

  • Capacitatea de a identifica, contacta și dezvolta relații cu furnizori noi de deșeuri și resturi de PVC;

  • Cunoștințe bune de operare PC, în special Excel; experiența cu sisteme ERP constituie un avantaj;

  • Limba engleză la nivel conversațional sau avansat; cunoașterea altor limbi străine reprezintă un avantaj;

  • Permis de conducere categoria B și disponibilitate pentru deplasări;

  • Persoană proactivă, autonomă, orientată spre rezultate, cu bune abilități de comunicare și organizare.

Responsabilități principale

  • Identificarea și achiziția de deșeuri și resturi de PVC destinate procesului de reciclare;

  • Identificarea și dezvoltarea unei rețele de furnizori: companii industriale, producători, distribuitori, colectori și operatori din domeniul reciclării;

  • Prospectarea pieței și desfășurarea activităților de teren pentru identificarea de noi surse de aprovizionare;

  • Efectuarea de vizite la furnizori pentru evaluarea oportunităților comerciale și dezvoltarea parteneriatelor;

  • Negocierea prețurilor, cantităților, condițiilor de livrare și a termenilor comerciali;

  • Monitorizarea pieței de PVC și materiale reciclabile, identificarea tendințelor de preț și a oportunităților de achiziție;

  • Evaluarea ofertelor în funcție de preț, calitatea materialului, cantitate, disponibilitate și costuri logistice;

  • Colaborarea cu departamentele de producție și logistică pentru asigurarea unui flux constant de materie primă;

  • Menținerea relațiilor cu furnizorii existenți și dezvoltarea unor parteneriate comerciale pe termen lung;

  • Monitorizarea achizițiilor și întocmirea rapoartelor privind activitatea, volumele cumpărate și rezultatele negocierilor.

Ce oferim

  • Salariu net de la 7.000 lei/lună, la care se adaugă bonusuri de performanță; venitul total poate ajunge până la 20.000 lei net/lună, în funcție de rezultatele obținute;

  • Asigurare medicală privată;

  • Oportunitatea de a contribui direct la dezvoltarea activității de reciclare și la extinderea rețelei de furnizori;

  • Mediu de lucru stabil și posibilități de dezvoltare profesională;

Sfaturi de siguranta

  • Nu trimiteti niciodata BANI in avans sau acte de identitate pentru aplicarea la un loc de munca. Nu trimiteti bani in avans pentru promisiuni de angajare sau alte oferte similare.
  • Daca aveti impresia ca acest anunt nu este real, va rugam sa il raportati apasand butonul "Raporteaza Job"
Raporteaza Job

This action will pause all job alerts. Are you sure?

Cancel Proceed
Esti la un pas de noua ta cariera!: Specialist Achiziții PVC – Fabrică de Reciclare
Autentificare si aplica acum: Utilizati email si parola pentru a va autentifica:
Ad
Raporteaza
Share Job Via Sms

Fii informat

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si primeste cele mai recente oferte de munca si informatii despre cariera direct in inbox-ul tau.

Securitatea datelor dumneavoastra este importanta pentru noi. Citeste Politica de confidentialitate.

B-dul Dimitrie Pompeiu Nr. 9 - 9A, Iride Business Park, Bucuresti

© 2026 Jobradar24. Toate drepturile rezervate.

Or your alerts