Debutanți: Ce-ți trebuie ca să devii frizer. La ce salariu să te aștepți

Un vechi proverb spune că „haina îl face pe om”, dar de mulți ani și tunsoarea este la fel de importantă. Din acest motiv, meseria de frizer este și va rămâne populară, iar unii dintre cei care activează în domeniu au ajuns să fie considerați adevărați artiști, fiind plătiți pe măsură.

Domeniul îngrijirii personale este un domeniu ce nu va muri niciodată. Oamenii au investit și investesc, în continuare, în imaginea lor, deoarece este cartea de vizită proprie. Frizeria face parte din aceste servicii.

Avantaje

Meseria de frizer vine la pachet cu multiple avantaje. În primul rând, vei putea să creezi și să menții imaginea clienților tăi. Practic, tu te vei ocupa de aspectul lor – care are un impact direct asupra modului în care ei sunt priviți în societate, dar și asupra felului în care ei se văd pe sine.

Probabil, cel mai important avantaj este acela al unei stabilități financiare. În ziua de astăzi, multe domenii dispar pentru a face loc altora. Meseria de frizer există încă din cele mai vechi timpuri și nu dă semne că ar dispărea vreodată. Practic, ai siguranța că vei avea tot timpul un loc de muncă.

Un alt avantaj este acela că poți da frâu liber creativității. Este un domeniu dinamic, în continuă evoluție, unde ai mereu ceva nou de învățat, dar și de încercat.

Dezavantaje

Dezavantajele acestui job sunt minime, dar totuși trebuie precizate. Trebuie să ai multă răbdare, deoarece clienții vin să se relaxeze și, adesea, să vorbească cu cineva. Astfel, chiar dacă într-o anumită zi nu ești în apele tale, tot va trebui să socializezi cu ei și să fii cât mai prietenos posibil.

De asemenea, la începutul meseriei trebuie să ai răbdare și să lucrezi ca ucenic pe lângă un frizer cu experiență. El te va învăța secretele acestei meserii.

Apoi, nu neglija statul în picioare, pentru că va face parte din jobul tău.

Cum arată locul de muncă al unui frizer

Meseria de frizer se desfășoară în saloanele de înfrumusețare pe care le cunoști foarte bine.

În oricare dintre acestea, vei beneficia de un scaun special pentru frizerie, de un ucenic (dulăpior cu roți pentru ustensile) și de o oglindă. 

 

La capitolul ustensile, vei avea nevoie de:

Foarfeca și pieptenele - Calitatea foarfecii este foarte importantă. O foarfecă ușoară – cu o lamă ascuțită, dar și cu o tăietură precisă – îţi va ușura munca și te va ajuta să realizezi o tunsoare perfectă.

De asemenea, ai la dispoziție o varietate de piepteni de frizerie, care te vor ajuta în realizarea detaliilor frizurii și în precizia tăierii părului.

Mașina de tuns - Acesta poate fi de diferite modele: de la cea cu clipper, care are diverse dimensiuni de grile și trepte, până la trimmer, care te ajută la partea de contur și detaliu.

Brici și pămătuf pentru bărbierit - Un brici cu lamă de oțel lasă pielea netedă și realizează o finisare perfectă. Sunt cazuri în care acesta se utilizează pentru zona de detaliu.

Uscător de păr - Este important ca uscătorul de păr să fie unul profesional și puternic, pentru a oferi o uscare rapidă și precisă.

De ce ai nevoie ca sa devii un profesionist

Această meserie presupune răbdare, îndemânare, pasiune și curiozitate. 

Vei avea nevoie de răbdare pentru a putea asculta dorințele, cerințele și necesitățile clientului. Îndemânarea îți este necesară pentru a putea realiza, în timp util, ceea ce un client își dorește. Pasiune - pentru ca produsul final să fie peste așteptările persoanei de pe scaun. Curiozitate - pentru a fi mereu la curent cu ce își doresc clienții, pentru a-i putea sfătui. 

Responsabilitatea ta este aceea de a-i oferi clientului ceea ce își dorește, atunci când este posibil, sau de a-l sfătui spre o altă alegere, atunci când ceea ce își dorește nu este în avantajul său. De aceea, este foarte important ca tu să dobândești toate informațiile tehnice necesare în perioada cursurilor, ca să le poți folosi în momentul consilierii clienților. 

Totodată, pe parcursul tunsului este foarte important ca persoana de pe scaun să fie informată despre diferitele proceduri pe care le faci. Acest lucru îi va spori încrederea în tine și astfel îl vei putea transforma într-un client fidel.

Cum te pregătești pentru a deveni frizer

Fiind un o meserie ce necesită o calificare, pentru a putea deveni frizer trebuie, mai întâi, să urmezi un curs de frizerie, într-un centru de calificare. 

Accesibilă doar celor care au absolvit cele zece clase obligatorii, această formă de instruire se întinde, de obicei, pe durata câtorva săptămâni și cuprinde atât ore de teorie, cât și practică pe capete de lucru sau pe modele reale.

Un curs acreditat poate dura însă și 3-6 luni, iar prețurile diferă în funcție de școală, oraș sau trainer. Poți plăti între 800 – 2.500 lei (aproximativ).

Cursul se finalizează cu un examen și cu o diplomă acreditată de Autoritatea Națională pentru Calificări și recunoscută la nivelul Uniunii Europene. După finalizarea cursului și obținerea certificatului, te vei putea angaja ca frizer.

Nu uita însă că această meserie este un cumul de informație, experiență și pasiune. Meseria aceasta necesită un profesor foarte bun, dar și experiență în salon. Astfel, poți începe să îți cauți un post de ucenic la un salon încă din timpul cursurilor, pentru a acumula cât mai multă experiență.

Cât câștigă un frizer

Fiind o meserie care are la bază experiență și îndemânare, câștigurile cresc odată cu experiența. Un frizer la început de drum câștigă, de obicei, salariul minim pe economie.

În timp, venitul crește substanțial. Un salariu de frizer cu experiență ajunge la 3.500 lei, plus bacșiș, în timp ce, în străinătate, poate câștiga și 2.000 euro lunar, în funcție de oraș și țară.

Un frizer cu o experiență de 4-5 ani, poate ajunge la câștiguri de 6.000 – 8.000 lei.

Iar joburi sunt – în acest moment sunt circa 400 la nivel de țară numai pe Jobradar24.ro, dar oferta e foarte dinamică.

Articole similare

Indiferent de dimensiunea sa economică, orice societate comercială are nevoie de un contabil care să țină evidența tuturor operațiunilor economice înregistrate în firmă.
Securitatea la locul de munca este un drept al angajatului. Acesta trebuie sa fie ocrotit si ferit de necazuri si riscuri. Conform legislatiei din Romania, fiecare loc de munca trebuie sa aiba un Inspector in domeniul securitatii si sanatatii in munca, fie ca acea persoana este angajata direct sau subcontactata. Prin urmare, cerinta pentru astfel de angajati exista. 
Orice persoană care a avut de-a face cu o inundație în locuință, de la o țeavă spartă sau cu o toaletă defectă, îți va spune că instalatorii sunt aproape eroi. I-ai sunat, au ajuns, s-au pus pe treabă, ai plătit (adesea nu puțin) și totul s-a rezolvat.