Debutanți: Cum devii curier și de ce aptitudini ai nevoie. Responsabilitate, salariu și program de lucru

Domeniul deja înflorise, dar în pandemie se poate spune că a fost chiar pe val. Iar asta nu s-a schimbat, pentru că odată cu criza Covid ne-am format alte obișnuințe. Comandăm mult mai des, așa că și nevoia de curieri a crescut mult. 

Vezi peste tot joburi de cureri sau livratori și lucrurile nu se vor schimba prea curând. În prezent, la o simplă căutare pe Jobradar24.ro vei găsi aproape 4.000 de oferte la nivelul întregii țări. 

Dacă ești la început de drum, poate tocmai a terminat liceul sau ești student, dacă vrei o reconversie profesională, dar nu deții fondurile și timpul pe care să le investești acum în cursuri de formare sau dacă pur și simplu vrei încă un job, part-time sau nu, atunci a fi curier sau livrator este o variantă. 

Meseria de curier nu este pentru oricine. Adevărul e că vorbim despre un job extenuant, care te ține mereu pe fugă și în care vei lua zilnic contact cu o mulțime de necunoscuți cărora trebuie să le predai colete pe care ei ar fi vrut să le primească „ieri”.

Dar dacă îți place agitația și nu suporți munca de birou, dacă vrei o schimbare de rutină, un astfel de job poate fi o alegere bună. 

Mai jos vei afla tot ce trebuie să știi despre locurile de muncă din acest domeniu, care este programul de lucru și ce salariu vei primi pentru munca depusă.

 

Calitățile și abilitățile pe care trebuie să le aibă un curier

În teorie, nu îți trebuie studii superioare și nici cursuri sau atestate. E suficient să faci un instructaj și ești gata de muncă.

Până la urmă, cât de greu poate fi să transporți un pachet din punctul A în punctul B? Păi, înainte de toate, trebuie să ne lămurim cât de mare este pachetul și dacă o faci pe jos, pe bicicletă, pe scuter sau cu mașina. Cea mai frecventă condiție impusă de angajatori este liceul absolvit, apoi carnetul de conducere este cu siguranță un atu. În cele mai multe locuri este chiar obligatoriu.

Iată și alte abilități de care va trebui să dai dovadă, în funcție de particularitățile jobului ales:

  • condiție fizică;
  • orientare în spațiu;
  • abilități de comunicare;
  • punctualitate;
  • atenție în trafic;
  • cunoștințe de bază de contabilitate;
  • demn de încredere;
  • respectarea termenelor-limită.

De fapt, e suficient să te gândești ce așteptări ai tu de la un serviciu de curierat și de la cei care îți oferă aceste servicii și vei ști ce trebuie să ”livrezi” și tu clienților.

 

Unde te poți angaja

Nu vei avea prea multe trepte de urcat dintr-un job de curierat, dar un astfel de loc de muncă deschide larg ușa pentru oportunități în logistică, transporturi sau chiar în vânzări. 

De exemplu, un angajat care are un istoric excelent de livrări, fără reclamații, ar putea avansa la un post de customer care în cadrul aceleiași companii. Experiența din teren l-ar califica pentru un rol de reprezentant al serviciului pentru clienți și, ulterior, chiar pentru funcția de specialist sau manager într-un departament de retenție și fidelizare a clienților. 

Un livrator care dă dovadă de atenție la detalii, pe lângă o capacitate analitică și organizatorică deosebită, ar fi potrivit în departamentul de logistică. Mai mult, dacă își asumă responsabilități suplimentare și are calități de lider, ar putea deveni, în timp, coordonator de livrări sau chiar director de logistică.

Dacă ai de gând să te angajezi în viitorul apropiat la o firmă de curierat, iată care sunt principalele direcții ale companiilor care activează în această zonă:

  • Distribuire comenzi catering. În această categorie intră curierii care lucrează pentru un restaurant sau un fast-food.
  • Transport și distribuție de cumpărături online. Aici te poți orienta către firmele de curierat care au contracte cu marile lanțuri de magazine offline și online, pentru transportul și distribuția bunurilor către clienți. În acest caz, jobul este unul dedicat în principal șoferilor care au și atestate profesionale de transport mărfuri. 
  • Transport și servicii de poștă. Printre companiile care oferă servicii de curierat sunt și cele care sunt axate pe transportul rapid și în siguranță al documentelor. Pentru un job în acest domeniu, s-ar putea să ți se solicite la angajare un mijloc rapid și economic de transport – fie că e vorba despre o bicicletă sau despre un autoturism -, deși cele mai multe companii le oferă angajaților și metode de deplasare.

În plus, au apărut și în România servicii online care permit oricui îndeplinește câteva cerințe minime să lucreze în curierat. În unele locuri îți poți face programul în funcție de nevoile tale și regula câștigurilor este cât se poate de simplă: cu cât lucrezi mai mult timp, cu atât câștigul este mai mare.

 

Programul de lucru

Pentru un curier, programul de lucru poate să difere în funcție de specificul fiecărui job în parte. De exemplu, un curier care distribuie pizza la domiciliul clientului are de cele mai multe ori un program fix de 8 ore, dar poate să lucreze și în ture, în cazul în care pizzeria are program non-stop de funcționare.

Altă situație posibilă este cea în care este vorba despre curierat de bunuri, distribuite de la depozitul unui comerciant sau al unui magazin online. Programul poate fi între 9 - 17, dar asta nu înseamnă că nu vei rămâne și peste ora 17, din cauza traficului, a clienților care nu ajung la timp acasă sau a altor situații neprevăzute.

În cazul în care ai optat pentru un job de curier în regie proprie, pentru unul dintre serviciile de catering sau distribuție care au apărut în ultima vreme în București și în marile orașe, lucrurile sunt mult mai simple: cu cât lucrezi mai mult, cu atât vei avea mai multe curse efectuate și vei încasa mai mulți bani și bacșiș. Așadar, programul de lucru depinde de rezistența ta la efort și de cât timp vrei să petreci pe stradă.

 

Salariul unui curier

În funcție de responsabilități și de angajator, salariul poate oscila. Veniturile pot fi influențate de mai mulți factori, cum ar fi numărul de ore lucrate efectiv.

Salariul de livrator se situează între 1.000 și 4.000 de lei pentru un loc de muncă part-time, în funcție de companie și mijlocul de transport ales. Posturile full-time sunt remunerate cu sume cuprinse între 2.000 și 6.000 de lei, dar livratorii cu auto propriu pot câștiga până la 8.000 de lei pe lună.

La salariul de bază se mai adaugă și tichete de masă, diverse bonusuri pentru performanță și, bineînțeles, bacșișul lăsat de clienții care optează pentru plata cash. Acesta din urmă ajunge la câteva sute de lei pe lună și este o motivație suplimentară deloc de neglijat, față de alte domenii cu salariu fix.

Articole similare

Indiferent de dimensiunea sa economică, orice societate comercială are nevoie de un contabil care să țină evidența tuturor operațiunilor economice înregistrate în firmă.
Securitatea la locul de munca este un drept al angajatului. Acesta trebuie sa fie ocrotit si ferit de necazuri si riscuri. Conform legislatiei din Romania, fiecare loc de munca trebuie sa aiba un Inspector in domeniul securitatii si sanatatii in munca, fie ca acea persoana este angajata direct sau subcontactata. Prin urmare, cerinta pentru astfel de angajati exista. 
Orice persoană care a avut de-a face cu o inundație în locuință, de la o țeavă spartă sau cu o toaletă defectă, îți va spune că instalatorii sunt aproape eroi. I-ai sunat, au ajuns, s-au pus pe treabă, ai plătit (adesea nu puțin) și totul s-a rezolvat.