Hard skills vs soft skills: diferența dintre acestea, care sunt cele mai căutate și cum le echilibrăm. Chiar trebuie să le trecem în CV?

Când recrutează sau, mai bine spus, când îți scanează CV-ul, recrutorii se uită în primul rând la competențele tale generale și specifice. Probabil te întrebi care care sunt aceste competențe care trebuie trecute în CV. Și dacă le treci, sunt ele corect evidențiate?

A trecut vremea în care doar experiența era importantă. Acum, trebuie să ai în vedere următorul aspect: candidații de succes se asigură mereu că își pun în evidență ambele tipuri de competențe, ambele fiind la fel de importante.

În continuare, îți vom prezenta ce sunt acele hard skills și soft skills de care ai tot auzit, cum le treci în CV și cum echilibrezi balanța, astfel încât să fie exact ce trebuie.

Hard skills și soft skills: Ce reprezintă

Hard skills sunt abilitățile care se învața, abilitățile tehnice și cunoștințele obligatorii de care ai nevoie pentru a face o activitate. De regulă, se învață la școală, din cărți, la traininguri sau chiar la job. Evident că acestea diferă în funcție de domeniul de activitate.

Dacă vrei să lucrezi în IT, spre exemplu, trebuie să cunoști un limbaj de programare și să îți dezvolți logica, printre altele. Dacă, pe de altă parte, este nevoie să folosești o limbă străină, trebuie să ai bune cunoștințe de gramatică și fonetică pentru a putea să te exprimi corect și să te faci înțeles.

Soft skills, în schimb, sunt abilitățile pe care este util să le ai la orice loc de muncă, genul de abilități care sunt de dorit și în viața personală. Deoarece majoritatea locurilor de muncă implică interacțiunea cu oamenii, abilități precum răbdarea, empatia și lucrul în echipă te vor clasa ca un candidat dorit.

Pe scurt: Hard skills îți definesc nivelul de expertiză; soft skills descriu trăsături de caracter și relații interpersonale. Totuși, ține minte că ambele seturi de abilități trebuie să existe concomitent. Nu se poate una fără cealaltă!

Exemple de hard skills:

  • Bilingv sau multilingv
  • Gestionare baze de date
  • Cunoașterea pachetului Adobe
  • Securitatea rețelelor
  • Marketing SEO/SEM
  • Analiză
  • Limbaje de programare

 

Exemple de soft skills:

  • Integritate
  • Comunicare
  • Deschidere
  • Adaptabilitate
  • Creativitate
  • Lucru în echipă
  • Empatie

Cum îți îmbunătățești competențele generale

Toate competențele – fie că vorbim de hard skills sau soft skills – se îmbunătățesc prin practică. E indicat să urmezi cursuri pentru a-ți îmbunătăți competențele specifice / hard skills de care ai nevoie pentru a reuși pe piața actuală a muncii, care este în continuă schimbare. De asemenea, cum cerințele tehnice ale multor locuri de muncă continuă să se adapteze în funcție de tendințe, fii pregătit să înveți continuu.

Îmbunătățește-ți competențele generale implicându-te în diferite tipuri de activități, ca de exemplu: cursuri în clasă; cursuri online; cursuri de tip MOOC; cursuri ANC; cursuri postuniversitare; internshipuri; citește; fă research; urmărește forumuri de specialitate; mergi la traininguri; implică-te în proiecte decercetare etc.

Învățarea continuă devine în zilele noastre ceva obișnuit. De exemplu, în unele state, agenții imobiliari trebuie să facă între 22 și 90 de ore de cursuri la fiecare doi ani pentru a fi eligibili în continuare pentru jobul lor. În unele țări, avocații care se mută dintr-o parte a țării în alta sunt nevoiți să dea un nou examen de barou.

Cele mai prețioase abilități tehnice pe care le va căuta un angajator în CV-ul tău depind de industria în care vrei să activezi și sunt, în general, ușor de identificat. Informează-te și caută apoi cursurile potrivite pentru tine.

Valoarea competențelor generale într-un CV

Fiecare loc de muncă cere competențe generale obligatorii, care sunt necesare pentru a realiza cu succes sarcinile de zi cu zi. De asemenea, va trebui să ai un anumit nivel de expertiză pentru fiecare competență cerută, pentru a-ți putea desfășura cu succes activitatea.

Unele profesii, cum ar fi pozițiile tehnice, vor impune mai multe abilități tehnice și astfel acestea vor fi apreciate mai mult decât competențele soft.

Cum să îți îmbunătățești competențele specifice

Spre deosebire de hard skills, unde poți face dovada unei anumite competențe artând o diplomă/certificare, competențele specifice sunt mai greu de dovedit. La urma urmei, oricine poate să spună „știu să lucrez în echipă” sau „sunt super organizat”.

Dacă vrei să aduci argumente când afirmi că ai astfel de calități, poți fie să prezinți recomandări ale unui fost manager sau coleg, fie să vii cu exemple concrete.

 

Pentru a îți îmbunătăți abilitățile soft, implică-te în proiecte de echipă sau asumă-ți roluri de conducere care oferă oportunități de dezvoltare personală. Dacă nu te simți comfortabil să faci acest lucru la birou, ia în considerare voluntariatul. E o cale sigură de a deprinde soft skills!

Competențele specifice le poți dezvolta/ îmbunătăți, de asemenea, prin participarea la trainguri tematice, cursuri, seminare, pe care să le pui apoi în practică. Nu irosi însă timp mergând la un curs de team management, dacă după aceea vei lucra tot singur.

Așa după cum reiese de pe LinkedIn, cele cinci abilități soft cele mai căutate de angajatori astăzi sunt: creativitatea, persuasiunea, colaborarea, adaptabilitatea și team managementul.

Valoarea competențelor specifice într-un CV

Competențele specifice ajută recrutorii să determine tipul de persoană cu care se va lucra, dar, mai ales, dacă te vei încadra în cultura organizațională a companiei. Unele profesii, cum ar fi vânzările și locurile de muncă în resurse umane, vor acorda, de asemenea, o importanță mai mare competențelor specifice decât competențelor generale, deoarece interactiunea cu oamenii este mai intensă.

În timp ce competențele generale vor face cu ochiul recrutorilor, competențele specifice te vor ajuta să ieși în evidență și să concurezi cu alți candidați. Un bonus pentru adăugarea de competențe specifice în CV este acela că acestea sunt transferabile, ceea ce înseamnă că pot fi utilizate în diferite industrii și în diferite tipuri de joburi.

Echilibrul dintre hard și soft skills

În timp ce anumite competențe generale sunt necesare pentru o poziție, angajatorii caută din ce în ce mai mulți candidați cu competențe specifice. Acest lucru se datorează faptului că, deși este ușor pentru un angajator să instruiască un nou angajat într-o anumită competență generală, este mult mai dificil să instruiești un angajat într-o competență specifică.

Așadar, lucrează la ambele. Implică-te cu adevărat în orice training legat de dezvoltarea competențelor tale pentru a-ți asigura expertiza într-un domeniu.

Interviurile pentru un nou loc de muncă pot să fie obositoare și neplăcute. Indiferent ce facem, este greu să ne simțim pe deplin pregătiți pentru ele. Totuși, găsirea echilibrului dintre competențele generale și competențele specifice îți poate stimula încrederea și îți poate crește șansele de a fi angajat. Acest echilibru ajută angajatorii să te vadă ca pe un candidat ideal!

 

Articole similare

În 2024 ne vom bucura de 17 zile libere legale: 7 din ele cad în weekend și 10 în timpul săptămânii.
Dacă vreți să vă deschideți o afacere mai mică sau doar aveți de gând să testați o idee de business, atunci este mai convenabil să înființați o PFA. De principiu, PFA îți permite să muncești doar pentru tine. Este ideală totodată dacă doriți să fiți freelancer într-un anumit domeniu.
Începând din acest an, o firmă plătește mai multe categorii de taxe și impozite. Iar de anul viitor, taxele pentru freelanceri și antreprenori se măresc, potrivit modificărilor fiscale anunțate de Guvern.